Mont Blanc | part 7. Coborarea, 29 august 09

Dimineata evem iar capul ca o banita. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea. Abia in poze am vazut ca aveam si o fata de nerecunoscut. Eram atat de umflata incat ziceai ca sunt o chinezoaica ….mai dezvoltata.

Incepuse sa bata un pic vanticelul. Dupa ultimele resturi din papornita pe post de mic dejun am strans calabalacul cu mare grija. Aflasem ca baietilor le zburase jumatate de cort in prapastie cu o zi inainte. N-au fost atenti la impachetare si le-a furat vantul supratenta. Foto de plecare:

Fara prea multe evenimente ne-am indreptat catre refugiul Gouter. Am dus sarea inapoi si ambalajele bauturilor cumparate de la ei. Am dat de “prietenul meu”, antipaticul care nu a vrut sa-mi dea sare cu doua zile inainte. A rupt punga sa se asigure ca nu-i dau si altele. Probabil ca baiatul ala era mai afectat decat mine de la altitudine. Mai ales ca el statea si de mai multa vreme acolo sus. Am auzit ca iti revii daca cobori.

Am luat-o direct la vale pe stancarie facand calea-ntoarsa pe unde urcasem. Era sambata si se anunta vreme buna la wk. SE vedeau multi care veneau in sus. Inca erau jos la baza stancilor insa se miscau repede catre noi. Lui Marius ii flutura steagul Romaniei pe rucsac.

Am mers destul de anevoios: aveam o misiune in plus, sa fac poze pentru bucata de traseu pe care nu o aveam acoperita. Pe langa asta capul tot mare era…

Am facut calea’ntoarsa pe aceeasi ruta ca la urcare numai ca acum n-am mai trecut pe la Tete Rousse. Eram cam grabiti sa prindem tramvaiul pana jos la St Gervais. Acolo ne astepta Gabi ptr a ne duce la Chamonix. Inca o bila alba pentru camarazii nostri.

De data asta la marele culoar am trecut fara peripetii; cu viteza maxim posibila am traversat amandoi odata. Dupa experienta de la dus aveam senzatia ca nici mai jos nu sunt in siguranta. Abia la cateva sute de metri mai jos m-am uitat in sus linistita.

La Tete Rousse era iarasi viermuiala: unii strangeau corturile, altii urcau la Gouter, multi coborau. In fuga calului, mult linistita am luat-o la vale pe carerea de pe stanci. Unii care urcau aveau un catel de talie mica in rucsac. Parea ca ii place si nu e chiar prima oara in situatia aia. Il gasiti in galerie.

Marius se tot uita la vale. Nu stiam ce cauta. Zicea ca trebuie sa apara caprele. Intradevar n-a durat mult si am vazut o femela cu un pui,   mai jos inca una cu doi pui, si inca una cu trei pui… Erau asa de obisnuite cu oamenii. Una lingea o piatra drept in poteca. S-a dus doi metri mai sus cand am trecut si dupa aia a revenit la teaba ei.

Daca era cu capre au inceput sa apara si firicelele de iarba.  Dupa o curba am vazut jos gara tramvaiului. Nenumarati calatori stateau care pe unde puteau: pe bancute, pe pontonul de scandura din fata casei de bilete, in picioare…

Biletul de intoarcere trebuia confirmat inainte de imbarcare. Daca venisera multi inaintea ta si mai era si ultimul tren…cred ca puteai considera ca esti ghinionist.

Deja simteam ca iau foc. Aveam suprapantaloni peste colanti. Trebuia sa ma schimb obligatoriu. Urma sa mai coboram in jur de 1500m. M-am bucurat de noua tinuta, mai sumara, in scurt timp. Disparuse orice senzatie de disconfort. Ma invaluise o stare de implinire, de bine, de multumire.

Coborarea cu Tamway du Mont Blanc ne-a dus inapoi in raiul de pe Pamant : pajisti, paduri, cabanute cu muscate la feresti… Era o schimbare totala de mediu ; parca veneai din iarna in vara.

Cu cat ne indepartam cu atat se vedea mai bine de unde coborasem. Aveam intreaga panorama in fata ochilor. Acum priveam cu alti ochi tot ce se zarea la departare : ai celui care fusese pe acolo.