Dupa aproape 2 ani de la Jurnal de calatorie pe Mont Blanc, Liliana Borsan revine cu un alt jurnal impresionant de aceasta data despre ascensiunea pe Matterhorn.
Ne dorim ca acest jurnal sa fie o lectura placuta pentru o seara de toamna linistita si in acelasi timp sa ajute iubitorii acestui sport cu gandul la ascansiunea pe Matterhorn cu informatii, impresii, experiente si poze.
Contact: Liliana Borsan/ borsanliliana(at)yahoo.com, Marius Urucu/ marius_urucu(at)yahoo.com, Catalin Dobre/catalin.dobre(at)ymail.com
Un pic de geografie …
Matterhorn (German) cunoscut si sub numele Monte Cervino (Italian) sau Mont Cervin (French), situat langa Zermatt, la granita dintre Italia si Elvetia in Alpii Pennini, este unul dintre cei mai vestiti si mai deosebiti munti din lume. Are forma unei piramide abrupte si inclinate, al carui perete estic este aproape vertical si care se ridica la o altitudine de aproape 1000 de metri deasupra ghetarilor. Popularitatea varfului Matterhorn se datoreaza in mare masura faptului ca o perioada indelungata acesta a fost considerat imposibil de cucerit.
Pentru inceput avem un mic teaser, in zilele ce urmeaza postam tot jurnalul, asa ca stati pe langa noi, pe extremeaddict.ro, facebook sau twitter.
Teaser …
Ascensiunea pe Cervino | Matterhorn, visul oricarui alpinist
Deschid ochii si nu prea inteleg unde ma aflu: deasupra mea, la mica distanta, este un tavan din barne de lemn frumos finisat. E o lumina difuza in jur si liniste multa. Incerc sa fac o miscare de rasucire si constat ca am palmele destul de …afectate. E o senzatie noua: ma dor fara sa am o zgarietura sau julitura. Sunt umflate si febrile in acelasi timp. La prima privire in jur vad dormind colegii din Romania in dreapta si pe Marius in stanga mea. Aha, e clar! Tot sus sunt. Dau navala in mintea mea toate imaginile de cu o zi inainte. Nu mai e nevoie de nici o clarificare. Dormisem putin dupa traseul de varf. Hmm!
Nu mai am chef sa dorm. Incercand sa nu mai trezesc pe careva, ma strecor afara. Abia rasarise soarele. Incerc sa ma incalzesc la lumina soarelui de dimineata…totusi cu pufoaica pe mine. Am stat vreme de un ceas pe platforma suspedata de la intrare. Multi se grabeau sa coboare. Am urmarit doi tipi care dupa ce au plecat cu avant din refugiu strecurandu-se prin platforma metalica, au tot bajbait o vreme pana sa dispara dupa primele stanci in vale. Era acolo o limba de zapada care i-a cam speriat.
Ma si gandeam la coborarea de peste cateva ceasuri ca la ceva nu prea placut. Dealtfel, inca din prima clipa a ascensiunii ma temusem teribil de coborare. Nu aveam suficienta practica de coborare pe pante foarte abrupte. Oricum mai era ceva timp pana la acel moment, cel putin un numar de ore. Sa ne vedem cu bine atunci, nu?
Nu se auzea nimic. Din cand in cand ma urmeareau doar zgomotele de la cascadele de pietre care se desprindeau de pe versanti, se pare specificul locului. Stanca este extrem de friabila, la bataia vantului si prin procesul de inghet–dezghet bucati de roca se duc desprind si se rostogolesc cu un zgomot nefiresc. Dimineata, frecventa acestor rostogoliri in gol e mai putin prezenta. Doar pasarelele de altitudine care populau arealul, erau zglobii si pline de viata.
La un moment dat au inceput sa apara unul cate unul toti cei 5 membri ai celeilalte echipe din Romania. Facusera ochi si venisera la aer in fata refugiului. Nu stiam ce se mai intamplase cu ei dupa ultima intrevedere din aproierea varfului, cu o zi inainte. Se pare ca 3 dintre ei urcasera iar 2 nici macar nu incercasera din varii motive: dureri de cap generate de altitudine, teama etc. Si-au manifestat interesul pentru istoria noastra.
Dar mai bine incep povestea pe intelesul tuturor adica cu …”a fost odata ca niciodata…”
