Matterhorn | Ascensiunea pe Cervino, part 2

2

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoM-am trezit prima si am inceput sa ma invart in jurul cozii. S-au mobilizat si baietii fara prea multe comentarii. Am ridicat tabara rapid si am plecat in tromba pe la …7 cred. Am continuat sa urcam catre ultima localitate din salba de sate/orase de pe valea Valtournenche.

Stiam ca la Cervinia va fi mai greu de orientat in spatiu cu parcarea si eram un pic ingrijorati. Pe urcusul de pana la peste 2000m am tot traversat tuneluri, meandre, dar nici urma de semetul varf. Abia cand am ajuns la destinatie am zarit aparand pe cer silueta cu forme aproape inspaimantaotare pentru mine.

Asa cum citisem si vazusem pe internet, lucrurile pareau mult diferite cand le vedeai cu proprii ochi. Ma imbarbata doar ideea ca mai merg si altii in aceeasi directie…

Baietii nu pareau prea impresionati de aparitia de la orizont. Erau preocupati ce sa facem cu masina; unde sa o lasam? Am traversat localitatea si ajungand la capatul dinspre munte am tot cautat in jur o solutie pentru parcare. In fata soseaua se termina si continua cu un drum pietruit marcat cu o pancarda pe care era scris „proprietate privata”. In afara de aceasta mentiune, nu parea sa fie de adaugat alte vorbe despre ce inseamna asta si ce se intampla daca incalci acel teritoriu? Nu era cazul sa te uiti in jur si sa intrebi ceva.

Oricum in Cervinia, doar receptionistele de la hoteluri mai rupeau o boaba de engleza. Nu eram noi asa de norocosi sa dam peste asa un exemplar, sambata la ora 7-8 dimineata. A trecut pe langa noi in fuga cailor putere, o rabla de Range Rover care mergea sa culeaga laptele de la stana de oi/vaci de mai sus. N-am avut cu cine sa dialogam oricum slabe sanse de utilizat limba din gura; mainile erau de mai mare ajuor.

Dupa o scurta dezbatere despre riscuri si amenzi, baietii au decis ca cea mai buna solutie este sa mergem cu masina cat mai sus posibil. Stiam ca este drum pana la cabana Abruzzi (2802m). Ramanea de verificat cat de practicabil era si ce ni se putea intampla in acel loc. Se stia ca acum un an nu era deschisa cabana pentru publicul larg. Parea a fi privata, cu circuit inchis. Nu gasisem nici noi referinte despre ea pe net. Se vedea din oras ca o mica asezare deasupra unei stanci, la baza traseului de ascensiune pe ruta Leului(Lion Ridge).

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoDupa o incercare ratata de a accede la Abruzzi, am inceput a urcam pe un drumeag ingust si serpuitor, metru dupa metru. Dupa mai bine de o ora eram la Abruzzi cu tot „calabalacul” langa noi.

Acolo nu era nimeni sa ne sfatuiasca ce sa facem. Cabana era inca in amenajare, oarecum pe final. Se zarea pe geamuri ca se mesterea la detaliile de finisaje. Fiind sfarsit de saptamana am dedus ca nimeni nu lucra.

Pe o platforma de langa cabana o aparitie usor suspecta la prima vedere: o codana echipata de munte se tot uita lung spre munte. M-am gandit ca are legatura cu cabana si am abordat-o rapid. Nu era nimic real din ce imi imaginasem. Era o poloneza de vreo 30 de ani care tocmai coborase in dimineata aia de la Carrel. Am mai smuls de la ea cateva informatii sumare si m-am intors la masina sa-mi pregatesc rucsacul.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoBaietii deja decisesera ca nu era cazul sa ne agitam cu masina si ca urma sa ramana acolo. In parcarea cabanei nu mai era nici o alta masina. Parea ca toti cetatenii activau regulamentar. N-a durat mult si dupa prima curba am vazut aparand inca 4 bucati, pregatiti ca si noi de aceeasi incercare. Cred ca plecasera mai devreme de acasa decat noi.

Dupa ce am imbucat tot ce eram in stare la ora aceea, am purces la drum in sus in urma celor 4 tovarasi de drum. Nu se putea intelege ce ziceau, vorbeau o italiana de neinteles pentru noi. Si cand ma gandesc ca toti europenii suspecteaza ca noii ar trebui sa ne intelegem cu italienii…

Am inceput sa urcam pe un drum sinuos destul de simplu comparativ cu ce ne astepta. Am luat rapid cunostinta cu roca friabila, caracteristica zonei. Ma speria destul de tare ideea de a ma catara pe asa ceva. Mai avusesem niste peripetii cu roca friabila si n-a fost prea bine.

Cu greutati in spate se inainteaza destul de agale. Am observat ca partenerii de drum abordasera bagajul minimalist. Ma tot intrebam cum fac de isi gestioeaza atat de bine gramele. Ii invidiam pentru diferenta de alura. Noi aveam cu totul alt aplomb cu acele ghiulele in spate. In fine, aveam un avans 13 de cateva ore, tinand cont de urcusul cu masina pana la Abruzzi.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoUrmatoarea etapa urma sa fie la refugiului Carrel, adica 3835m. Diferenta de nivel intre cele 2 repere era aproximativ 1000m. In conditii de altitudine mai joase, dar cu un bagaj similar as fi contat pe un urcus de 3 ore. Avand plecarea la o altitudine de peste nivelul celui mai inalt varf romanesc, s-a cam dublat durata. Recomandarile erau de 5-6 ore. Eram destul de aproape de tinta.

Aaa, am uitat sa mentionez ca poloneza ne-a anuntat ca tocmai urcasera mai multi romani in aceeasi dimineata, in jur de 10 zicea ea. M-a surprins sa aflu ca vom avea asa multa populatie cu aceeasi origine in jur. Ne bucuram intr-un fel, insa ramanea de vazut care va fi calitatea partenerilor din Romania. Ma gandeam deja la doua nume de rezonanta in lumea muntomanilor pe care nu mi le-as fi dorit aproape, mai ales in asa momente de grea incercare. Ne-am lamurit mai tarziu … grijile mele n-au fost intemeiate de data asta.

Daca ar fi sa descriu ruta din prima zi, as zice jumatate acceptabila, jumatate o prefata a zilei ce urma. Pana la Testa Del Leone(capul leului), am urmat calea deschisa de colegii din fata, pe un bolovanis care varia de la conglomerat prafos pana la bucati mari de lespezi friabile. Deja vegetatia a fost lasata cu mult in urma, doar muschii de stanca se mai zareau impanzind pe alocuri monotonia griului inconjurator.

Pana la „Cole de Leone”- gatul leului, am avut doar un singur pasaj expus, din pacate fara asigurare. N-a fost cazul de efort suplimentar pentru siguranta insa miscarile nu aveau voie sa greseasca cu nici un milimetru. Era vid in capul meu. Baietii sporovaiau de una de alta. Se vedea relaxarea din atitudinea lor, de la o posta. Testa Del Leone era un fel de trecatoare ingusta intre muchia sudica pe care urcam noi si un varf minor de sub Matterhorn: Testa Del Leone. Urma sa il admiram de la refugiu mai tarziu, privindu-l cam de sus.

Intrand pe traseul de acces propriu-zis abordarea a inceput sa difere: am scos la lucru corzile de asigurare din dotare. In majoritatea pasajelor am fost asigurati de deschizatorul de drumuri, Catalin. El era cap de coarda. Panta incepea sa se accentueze si ne solicita din ce in ce mai mult efort. Chiar daca erau locuri pe unde puteai merge pe picioare, nu prea iti venea sa o faci fara sa ai siguranta corzii legate de un piton. Cred ca am gasit si 2-3 parame, una verticala chiar sub refugiu, lunga de 8-10m. Ma gandeam ca era aproape similar cu ziua de maine, asa ca ma gandeam cu infrigurare la ce urma. Asa cum am mai zis am folosit iarasi tehnica pasilor marunti: era important ce faceam atunci. Pana a 2-a zi mai era mult, se puteau intampla multe.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoM-am concentrat mai departe pe urcare. Catalin ne-a aratat o surplomba mai deschisa la culoare care indica dislocarea unui bloc de stanca in acel loc. Asta deviase traseul actual in zona sufei de 10 m de care ziceam mai devreme. Nu imi imaginam cam cum fusese acel moment. Sper ca nu fusesera oameni in zona. Deja incepusem sa luam cunostinta cu efectele friabilitatii rocii: de peste tot auzeai frecvent cascade de pietre care generau un vuiet incredibil. Nu te puteai sustrage de la a remarca toate noutatile din jur percepute cu toate simturile: miros, vaz, auz, pipait… eram ca o sugativa. Toate veneau spre mine.

La un moment dat am fost loviti de o duhoare de hazna. Era semn ca suntem foarte aproape de destinatie. Inca un semn era dat de numarul mare de pasari(un fel de ciori de pe la noi) care roiau foarte aproape. Intradevar aproape ca a rasarit brusc dupa un conglomerat refugiul Carrel. Era ca o cutie metalica pe jumatate suspendata pe niste piloni. Intrarea se face catarandu-te spre terasa din fata intrarii…adica din jos in sus direct prin platforma. Era o „usa de acces” mai neobisnuita pentru un „imobil” insa nu pentru unul ca acesta.

Ajunsi la destinatie am rasuflat usurati ca prima zi s-a incheiat cu bine. Dupa ce mi-am tras rasuflarea cateva momente m-am uitat in jur si am ramas muta de uimire: eram ca si agatata deasupra tuturor varfurilor din jur. Cu exceptia crestei din spatele meu, totul era mult mai jos si mult departe. Avand bafta de o vizibilitatea buna, am inceput sa ghicim siluetele Mont Blanc-ului, Monte Rossei, varful Aguille de Midi si fiecare ce isi mai putea imagina din experienta anterioara.

Era impresionant, totul era diferit decat orice mai facusem sau simtisem pana atunci pe munte. Oricum formele cu care eram eu obisnuita presupuneau inaltimi mai mici decat locul la care ma aflam in acel moment. Alpii iti taie rasuflarea la prima vedere mai ales daca nu ai alte termene de comparatie. Unii zic ca trebuie sa incerci inaltimi si mai mari ca sa apreciezi Alpii ca niste munti mici. Probabil stiu ei ce spun!

Dupa ce m-am imbracat rapid cu ce aveam mai gros la indemana, am intrat sa inspectez refugiul cautand oamenii din Romania. Erau deja impachetati in saci si bagati la somn. Probabil ajunsesera inainte si incercau sa se acomodeze cu altitudinea. Nu e prea simplu sa dai cu capul de 3800m si sa nu te lasi intimidat. Spre surprinderea mea, Catalin a si zarit o figura cunoscuta printre sacii de puf: Justin Ionescu, nume de mare vaza in Federatia Romana de Alpinism si Escalada. Cu el mai erau inca 3 prieteni si logodnica sa.

Usor, usor au iesit toti din saci, pe terasa, dornici si ei sa ne cunoasca. Intalnirea cu Catalin, a facilitat rapid conversatia. Saptamana trecuta am dat intamplator peste un film pe net care il avea si pe Justin in imagini. Era un film documentar despre traseul Fisura Albastra din Bucegi, cel mai lung traseu de catarare din tara. Il puteti vedea si voi aici.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoTotusi am aflat destul de tarziu despre toate astea. Am facut schimb de amabilitati, mai mult pentru orientarea in spatiu si obiceiurile locului.

In refugiu se adunau cate doi, cate doi, un numar impresionant de oameni. Tot coborau de la varf grupuri de alpinisti. Am asistat si la cateva caderi de pietre chiar pe traseul de coborare de deasupra cabanei. Nu era prea imbietoare situatia. Fiecare isi vedea de ale lui si prea putin erau interesati de restul. Erau multi ghizi montani cu clienti, cei mai multi dintre ei erau italieni si francezi. Imi amintesc de o grecoaica care era abordata de un spaniol sugubat. Tot faceau schimb de expresii in limbile materne. Ca sa vezi cum stau lucrurile cu Grecia … destul de bine as zice. Dupa cum erau postate tarifele pe diferite siteuri, as zice ca excursia domnisoarei din Grecia era pe ceva parale, 1870 euro adica. Puteti studia si voi daca sunteti interesati de un ghid pentru Cervino.

N-am apucat sa ma bucur prea tare de peisaje, ca am fost lovita de o stare de sfarseala iremediabila. Nu mai voiam decat sa dorm, nu mai aveam nevoie nici de apa nici de mancare, de nimic. M-am refugiat in sac, n-aveam alta optiune. Ma gandeam cu groaza la instalarea durerii de cap specifica altitudinii mari.

Am dormit cam doua ore. Pe la 7 m-a trezit Marius cu o super-oferta: ceai fierbinte si ceva de mancare, tot calda. Am sarit pe loc din sac si m-am instalat in sala de mese intr-un colt de unde ii vedeam pe toti. La cele 3 mese din incapere, se tot perindau diversi domni si doamne. Fiecare isi scotea tacticos din rucsac ce avea adus de jos si dupa ce termina de mancat, lasa locul liber altor doritori.

La un moment dat au aparut un ghid si o ghida cu un chitantier in mana. Regula zice ca trebuie sa pui de buna voie in cutia din perete suma de 15 euro pentru fiecare noapte dormita acolo. Fiind multa lume, s-a profitat de ocazie sa se asigure ca toata lumea s-a supus acestei reguli: au imprastiat cu chitante in stanga si-n dreapta. Cred ca era un tur de forta. Cand e „lege” nu-i tocmeala!

Cu burta plina, parca se vedeau lucrurile mai roz. Am mai stat la sporovaiala pe seara pe terasa la peisaj. Tot ce era in jur se invaluise de o atmosfera usor difuza. Soarele era de mult scurs pe dupa creste.

Pe masura ce se apropia momentul plecarii ma simteam mai nesigura de ce trebuia sa se intample a 2-a zi. Caderile de pietre pareau ca devin un pericol destul de mare si de luat in seama insa cel mai mult ma ingrozea ideea ca va trebui sa si cobor. Oricum coborarile sunt mai dificile decat urcarile poate si datorita energiei si resurselor care scad pe masura ce trece timpul. Realizasem destul de tarziu ca ne antrenasem intensiv pentru urcare insa aproape deloc pentru coborare. In escalada de cele mai multe ori traseul se face doar la urcare, coborarea fiind in general facuta pe picioare. Am facut planul de seara care stabilea ca urma sa ne trezim in jur de 6.

Urma sa plecam destul de tarziu fata de ora normala de start. Cei mai multi se trezeau pe la 2 si plecau incepand cu ora 3 pana pe la 5. Noi nu mai incercasem catararea nocturna si ne speria ideea ca urma sa incepem traseul la frontala. Am negociat cu Catalin sa pornim mai tarziu din cauza asta. Catalin a acceptat cu o conditie: la pranz, la ora 1, indierent unde ne vom afla urma sa facem calea-ntoarsa. Era ora cea mai tarzie pana la care ne permiteam sa urcam. Aveam nevoie de mai mult timp pentru intoarcere decat pentru urcare. Am fost de acord ca era o masura de bun simt. Spre ora 22 deja eram toti impachetati, cu rucsacii preparati si toate lucrurile in ordine pentru a doua zi.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoBuimaca de zgomotul din jur m-am trezit si eu fara prea mare efort. Deja multi plecasera in sus. Inca se mai zareau lanterne care formau un sarpe luminos ce se ascundea dupa motul de stanca de deasupra cabanei. Era acolo o placa cu o surplomba de care imi era tare frica chiar daca avea si parama de asigurare. Eram din ce in ce mai convinsa ca e mai bine sa renunt. Aflasem ca doi dintre cei 5 romani deja se hotarasera sa ramana la refugiu peste zi: aveau dureri de cap care ii faceau indisponibili pentru ziua respectiva. Trebuiau sa mai ramana o zi pentru aclimatizare desi nu se stia cum va mai fi vremea in ziua urmatoare. Era riscant.

Dupa ce l-am trezit si pe Marius si ne-am imbracat amandoi in graba, m-am uitat la telefon. Era 4 si ceva. Puteam sa mai dormim conform intelegerii insa nu mai avea nici un sens, ne pusesem in miscare deja. Dupa ce am imbucat ceva rapid, ne-am aranjat bagajul si am iesit afara pe terasa suspendata. Vremea era excelenta. Se vedeau stelele ca un covor miraculos. Mai erau cativa intarziati ca si noi. Pentru ultima data am avut curajul sa si zic cu voce tare ca „eu as cam renunta, sa …nu va incurc…”. Baietii s-au uitat chioras la mine si Catalin cu mai multa hotarare a decis ca „trebuie sa facem ce poate fi facut, toti, nu doar o parte”.

Am vazut ca nu era loc de intors si ca trebuie sa imi strang toate fortele pentru marea provocare. De fapt era mai mult o lupta cu propriile temeri, o bariera mentala care se interpunea la vederea peretelui vertical si sfaramicios. Era clar ca este ceva ce se poate face din moment ce altii il facusera insa toate lucrurile inspaimantatoare despre care auzisem erau din pacate adevarate. Este muntele cu rata anuala cea mai mare de accidente mortale din Alpi: 13. Sansele sa te accidentezi si sa nu mori erau destul de mici. Ma rog suna destul de prost dar asa stau lucrurile. Ei, toate astea imi umblau prin minte si ma faceau sa inclin catre decizia de a ramane. Mi se mai intamplase de multe ori sa ma inspaimante ceva si sa trec peste incercare ca apoi sa apreciez ca lucrurile nu erau chiar asa de dificile cum pareau. De data asta totusi era altfel.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoHotararea baietilor mi-a dat un minim imbold sa plec totusi. Stiam ca alaturi de ei voi reusi. Este esentiala increderea in coechipieri. Fara asta nu pleci niciodata de acasa.

Chiar asa, pe intuneric, am inceput sa urcam: Catalin cap de coarda, iar noi doi secunzi. Peste placa de piatra de care ziceam mai devreme, am trecut destul de rapid fara prea mare chin. Am inceput sa prind curaj si sa ma concentrez pe ceea ce faceam in acel moment. Stiam ca nu era loc de nici cea mai mica greseala sau ezitare.

Traseul are o portiune pe fata sudica, usor neclara, mai ales noaptea. Cei din fata nu erau foarte aproape ca se ne putem lua dupa ei. Cu toate astea am inceput sa prindem avant odata cu venirea zorilor .

Deja la prima raza de lumina eram trecuti de accesul in zona crestei. Pana acolo traseele erau mai multe si orarecum paralele, asigurate in zonele cu expunere mare insa nu in totalitate. Dupa ce am ajuns pe creasta, adica muchia piramidei, cred ca se poate considera ca eram la jumatatea distantei de la baza pana la varf, insa lucrurile nu erau asa simple cum pareau.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoAm reusit sa depasim 2-3 oameni insa cam atat. Grosul era deja mai sus. Chiar daca iesise soarele si rasaritul ne bucura vederea din cand in cand, prea putin ne permiteam sa oprim si sa admiram frumusetile din jur. Eram ca intr-o cursa contra cronometru. Nu ne permiteam nici o oprire suplimentara. Oricum pe masura ce avansam, devenea din ce in ce mai greu sa respiram si sa ne miscam. Ascensiunea devenise deja o lupta cu propriile limite si incercarea de a le depasi.

Daca pana la iesirea in creasta mersesem pe stanci destul de stabile si curate, pe creasta au inceput sa aparam peticele de zapada care mareau dificultatea ascensiunii. A trebuit sa ne oprim la un moment dat si sa ne montam coltariii. Era mai sigur asa chiar daca se mergea pe zone combinate partial acoperite cu zapada.

Catalin | Ascensiunea pe CervinoDeodata am ajuns intr-un punct care parea cel mai inalt, iar in fata nostra a aparut varful care parea ca un alt munte alaturat. Ne aflam pe Pic Tyndall si urma sa coboram cam 50-70m si abia apoi sa urcam partea finala. Urma de fapt asaltul final si cel mai complex al urcarii. Probabil din cauza concentrarii nici nu observasem cum trecuse timpul. Parea ca ne incadram in timpul dat de Catalin. Incepeam sa ma bucur si parea ca sunt chiar sanse sa ajung sus la cruce. Acesta era locul unde cei mai multi renuntau din varii motive. Mai era de urcat cam 200m diferenta de nivel pe o panta verticala mult accentuata fata de ce fusese pana acolo.

Am facut coborarea in rapel pana la o trecatoare foarte ingusta si cu pereti verticali sub ea. Muntele asta era facut parca sa ma treaca prin toate starile, de la agonie la extaz. Tot ce vedeam in jur era de o grandoare greu de descris, iar pentru a-i admira o secunda frumusetea eram nevoita sa ma opresc si sa ma asigur in piton. Nu era locul in care sa faci doua lucruri deodata. Era prea riscant. Am plecat in sus cu avant. La un moment dat ne-am intersectat cu un grup masiv de alpinisti care coborau. Era si Justin cu ceilalti 2 baieti. Ne-am salutat in graba si fiecare am luat-o in directii opuse.

Era cam ora 11. Este foarte ciudat ca desi foarte multi plecasera in traseu dimineata, totusi nu imi amintesc sa ma fi intalnit pe traseu decat cu 2 grupuri: un cuplu de 2 olandezi pe care i-am depasit la urcare pana la Pic Tyindall si acest mare grup in coborare, aproape de varf. Cred ca nu am sesizat multe lucruri din cauza concentrarii. Ascensiunea finala a devenit cu mult mai dificila datorita verticalitatii accentuate si complexitatii traseului. Sunt cateva portiuni care sunt asigurate cu aceleasi parame sau chiar o scara numita „Jordan’s stairs”.

Pe masura ce urcam, ma indarjeam si mai tare la gandul ca voi reusi sa ating locul cel mai inalt; aproape ca uitasem de teama coborarii. E surprinzatoare schimbarea totala de atitudine de la inceputul zilei pana la acest punct. Acum privind cu detasare lucrurile as spune ca starea mea evoluase destul de inconstant. Era un fel de lupta intre ultimele forte puse in joc si psihicul care incerca sa impinga corpul mai departe desi era din ce in ce mai dificil. La aproximativ 12 eram la Jordan’s stairs, foarte aproape de varf. Euforia realizarii care parea iminenta ma motiva sa merg mai departe cat de repede puteam chiar daca resursele erau pe terminate. Faceam pauzele cat de rar puteam si cat mai scurte.

Liliana si Marius | Ascensiunea pe CervinoConsemnat video la ora 12:50, am ajuns la saua dintre cele doua varfuri: cel italian si cel elvetian, acolo unde este o cruce de fier forjat. Eram doar noi. Toti cei care ajunsesera, erau deja in coborare. Am savurat momentul dupa ce ne-am asigurat inghesuiti langa cruce in cele 2-3 pitoane. In graba am aruncat o ocheada spre Zermatt, orasul elvetian de unde piramida pare ca un loc total inabordabil.

Am facut cateva poze ale imprejurimilor, pana hat departe… Intr-un moment de neatentie, la poza de grup, lui Marius i-a alunecat aparatul foto din mana si …dus a fost. Din pacate varful era o custura de cativa metri lungime si ingusta pe alocuri de sub o jumatate de metru. Nu aveai cum sa scapi ceva din mana fara sa se rostogoleasca la vale spre hau. Ce sa zic, pe card erau si pozele de la cealalta ascensiune, adica ramasesem fara nici o poza. Asta e, se intampla si nu ai ce sa mai faci.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoAm profitat de faptul ca avea si Catalin un aparat cu care ne-am pozat pe varf, asa un pic contorsionati pe langa crucea de fier. Nu a mai fost loc de prea multe altele. Am inghitit in fuga 2-3 batoane, biscuiti si eram gata de coborare pe la 1 si un pic.

Am zarit pe celalalt varf inca doi oameni aparand la orizont din spre Elvetia, cand noi deja ne pregateam de coborare. Nu aveam vreme sa-i mai asteptam. Am luat-o la vale.

Ei, acum incepea marea aventura. M-am inarmat cu multa atentie si rabdare. Era clar ca nu era la fel de simplu sa cobori chiar daca aveai coarda. Am inceput sa rapelam in „fuga calului” primele lungimi pana la scara. Parea ca merge. Intradevar coborarea de pe varf, pe portiunea pana la Pic Tyndall nu era loc de joaca. Am coborat cu asigurare, cate unul. La un moment dat am gresit coborarea si capatul corzii m-a lasat undeva de unde nu ma puteam asigura de nimic. A trebuit sa iau in brate o stanca si sa ma rasucesc pe langa ea pana am ajuns la o portiune mai sigura. Baietii au evitat portiunea aceea si bine au facut. Am rasuflat usurata ca totul a decurs bine.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoIntre timp puteai sa auzi din cand in cand pietrele care cadeau pe versanti. Erau sunete inspaimantatoare. Te tot gandeai instinctual sa nu vina de sus pe directia noastra. Norocul nostru era ca eram pe muchie insa totusi in o portiune destul de verticala, oricand putea sa se dizloce o masa si sa o ia la vale.

S-a intamplat inca ceva interesant, ce numai eu am vazut. Au trecut pe langa mine niste aratari ca niste fantome zburatoare, 2 sau 3, nu mai retin. Zburau usor orizontal si cu viteza foarte mare. Le-am zarit asa cu coada ochiului si mi s-au parut niste personaje din „Stapanul inelelor”. Cand am vazut ca baietii nu observasera nimic mi-am pus problema ca am inceput sa am vedenii. Cand am a juns acasa am gasit pe net niste filme care mi-au confirmat cele vazute. E un fel de costum cu ajutorul caruia poti zbura o perioada pana iti deschizi parasuta, sportul se numeste Wingsuit Base Jumping. Are un fel de membrane de liliac intre maini si corp si intre picioare. Puteti vedea si voi aici.

Acum imi dau seama de ce nu am intalnit prea multi oameni la intoarcere, cred ca cei mai multi au coborat cu costume de-astea de pe varf, altfel unde sa se duca toti aia?

Am ajuns desul de greu la saua de inainte de Pic Tyndall. Cred ca se facuse ora 3. In sa ne-am intalnit cu 2 baieti curajosi care urcasera pe o vale vestica la coltari si pioleti pana la locul resprectiv. Urma sa urce pe varf si de acolo cred ca coborau pe ruta elvetiana. Ne-am uitat la ei cu respect. Faceau lucruri la care noi urma sa ne gandim doar, poate candva in viitor … cine stie!

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoAm urcat pe varful Tyndall cu mare grija. Sus ne-am montat coltarii la bocanci. Urma o coborare accentuata pe o muchie invelita cu zapada pe o parte si cu stancarie pe peartea sudica. Zapada incepuse sa se inmoaie. Era nevoie de mare atentie chiar daca eram asigurati de Catalin. Coborarea pe portiuni partial inzapezite era extrem de neplacuta. Era cand zapada cand stanca. Tot timpul trebuia sa ai atentia intinsa la maxim. Nu se mai termina parca. Coboram de la ora unu si tot nu se mai termina.

Soarele se lasa usor usor spre piscurile de la orizont. Eram din ce in ce mai extenuati, iar rezervele erau spre sfarsit. Cu toate astea ma fura peisajul in momentele de respiro. As fi stat acolo o vesnicie sa contemplu orizontul. Nu era timp. Cu tot efortul de a merge mai repede, nu am reusit sa ne miscam mai rapid. Abia pe la 7 am ajuns in zona de coborare de pe creasta. Acolo era o coborare pe un lant de 10-15m. Din pacate era inacceptabil de tarziu. La ora respectiva trebuia deja sa fim la cabana. Imi amitesc cum cu o zi inainte ma uitam la cei care veneau de sus.

Matterhorn | Ascensiunea pe CervinoEra un lucru clar, urma sa ne prinda noaptea pana la refugiu. Asta era cea mai proasta versiune la care ne puteam astepta. Nu ne mai grabeam deloc, daca tot urma sa vina noaptea, ce mai conta restul. Totul era sa inaintam cu grija si sa incercam sa nu ne abatem de la traseu. Problema pe care am realizat-o destul de curand era ca nu aveam repere pentru traseu. Cu greu ne aminteam cate un semn pe langa care trecusem dimineata devreme: o sufa verde sau roz, o stanca cu o forma atipica, un horn etc.

La un moment dat am pierdut firul traseului. Eram destul de dezorientati. Marius mergea inainte si cauta pitoane in care sa ne asiguram. Oricum el era cel mai experimentat la orientarea in spatiu pe timp de noapte. Inaintam foarte lent, extrem de lent. In momentele de asteptare pana gasea Marius urmatorul punct de asigurare, asteptam langa piton cu frontala stinsa. Era o feerie. O puzderie de stele se asternusera pe cer. Era senin si nu adia nici un pic vantul. Eram norocosi! Fara vreme buna am fi ramas pana dimineata in bivuac. Nu cred ca aveam cu ce, insa in caz de extrema urgenta asta era solutia pentru a ne reorinta in spatiu. Mai auzisem de situatii de acest gen: oameni care ramasesera in traseu si care nu au nimerit traseul pe ultima portiune.

Poza de grup de la coborare | Catalin, Liliana si MariusA fost si un moment de usoara panica atunci cand dupa un rapel de 20 m, Marius nu se putea orienta deloc. Singura solutie era sa iti folosesti imaginatia, memoria si logica. Toate elementele pe care ti le aminteai te puteau ajuta sa recompui bucata cu bucata intregul. Tot cauta si nu reusea sa identifice nici un semn al traseului. Problema era ca daca am fi coborat nu ne prea puteam intoarce cu prea mare usurinta la locul initial. Am riscat totusi si „ne-am dat la vale”. Pana la identificarea primului piton parca a fost o vesnicie. In cele din urma am gasit un horn care era asigurat cu un cablu metalic. Era clar ca intraseram iarasi in traseu. Genul acesta de momente devenisera ca o insiruire fara de sfarsit. Nici nu stiu cat a mai trecut, pe unde ne-am mai catarat insa in jurul orei 1 am fost aproape siguri ca nu avem cum sa ratam cabana. Era incredibil cum trecuse timpul. Nu mai conta decat sa ne miscam cu luare aminte si sa evitam orice intamplare nedorita. Toata oboseala trecuse; lungile pauze ne revigorasera fortele.

La un moment dat am simtit un miros de hazna; imi aminteam perfect ca trecusem in zori pe langa un excremente putacios. Atunci ma gandisem ca la ceva nu prea de bun simt din partea „alpinistului” aflat la ananghie. Totusi chiar si asa era inca o confirmare ca eram la foarte mica distanta de cabana. Cu toate aste nu o putem vedea. Era ascunsa de o stanca si in afara de asta era imposibil sa zaresti ceva in bezna aceea.

In scurt timp am zarit totusi silueta acoperisului care se distingea in intuneric ca un dreptunghi nefiresc mai deschis la culoare decat tot ce era in jur. Am continuat sa coboram cu aceeasi atentie sporita. Ultima portiune era destul de verticala si desi era asigurata cu o mare sufa, trebuia sa descateri o surplomba la un moment dat. Promit sa fac mai multe ture de catarare si descatarare nocturne: par sa fie de mare folos in situatii ca cele de mai sus.

Catalin, Capitanul nostru | Ascensiunea pe CervinoPe platforma din fata cabanei se zareau 2 lanterne care ne urmareau. Am crezut ca sunt colegii din Romania. Nu era cazul, la ora aceea nu mai statea nimeni sa faca galerie. Oricum toti cei care coborasera de pe varf nu aveau cum sa fie treji. Erau toti la refacere, cu siguranta. Surprinzator era ca cei 2, pana sa apucam noi sa coboram toti, au inceput sa urce fara nici o jena. Erau estici, probabil ceva cehi dupa vorba. Cred ca bateau recordul la plecarea in traseu. Incredibil ,dar oamenii aceia plecau la 2 de la refugiu. Posibil sa fi stiut ei ceva. Vazandu-i am ajuns la concluzia ca ar fi fost ideal sa fi facut si noi la fel. Macar o ora in plus ne-ar fi ajutat enorm si cu siguranta am fi finalizat onorabil cursa.

Mai mult ca sigur ca eram singurii care facusera portiunea de coborare pe noapte din ziua respectiva.

Acum vazand cu detasare lucrurile as zice ca a fost o incercare un pic peste pregatirea noastra, dar care cu un dram de noroc ne-a iesit. Acum stiu ce ne-a ajutat si ce ne-a impiedicat in demersul nostru. Toate sunt bine cand se termina cu bine, intr-adevar. In cele din urma experienta traita este cea care isi pune amprenta pe felul tau de a fi. Un prieten recent ne zicea ca nu mai conteaza nimic decat ca am fost acolo. Poate ca avea un dreptate, insa o urmatoare experienta va fi mult mai minutios pregatita.

Multumim Liliana Borsan pentru povestirea minunata.
Felicitari: Liliana, Marius, Catalin

vezi Matterhorn | Ascensiunea pe Cervino part 1

Te gandesti la o bicicleta?
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Buna! sunt Marius din Oradea, si intentionez sa urc pe Matterhorn in acest weekend :) Va rog, daca ma puteti ajuta cu cateva informatii tehnice: ati folosit sau recomandati asigurari mobile? sunt destule asigurari fixe, si cat de grea a fost orientarea pentru a gasi ruta?

    Felicitari pentru articol! m-am bucurat tare mult sa-l gasesc si sa ma informez! Orice alte infromatii sunt foarte bine venite. Multumesc anticipat!

    O zi excelenta! Marius

    • Salut marius,
      Ma bucur ca te ajuta articolul postat de noi, pentru mai multe informatii te rog iei legatura cu Liliana Borsan/ borsanliliana(at)yahoo.com, Marius Urucu/ marius_urucu(at)yahoo.com sau Catalin Dobre/catalin.dobre(at)ymail.com

      te vor ajuta cu siguranta

      Sa ai un weekend reusit!

LĂSAȚI UN MESAJ