Louie Vito a castigat primul din cele trei concursuri de snowboard pe superpipe programate de actualul sezon al Circuitului Dew.
Intr-o intrecere desfasurata sambata, 18 decembrie, la Breckenridge, Colorado, pe o vreme imposibila, cu ninsoare abundenta, americanul din Columbus, Ohio, stabilit in Utah, al cincilea in concursul olimpic de la Vancouver, a primit un punctaj mai mult decat generos din partea unei brigazi de arbitri cu aprecieri cel putin ciudate.
Boarderul in varsta de 22 de ani a fost notat cu 90,25, rezultat mai valoros cu 15 puncte (sic!) fata de cel trecut in dreptul celui de-al doilea clasat, compatriotul Matt Ladley. Podiumul a fost completat de un al treilea reprezentant al gazdelor, Greg Bretz.
Daca la masculin cel mai bine clasat rider european a fost elvetianul Christian Haller, venit al cincilea, intrecerea feminina a fost castigata de o reprezentanta a Batranului Continent – catalana Queralt Castellet. Marea favorita la victorie, Kelly Clark, a dezamagit. A incheiat finala a sasea (ultima).
Ninsoarea si vizibilitatea slaba au afectat si desfasurarea concursului de schi pe slopestyle, desfasurat a doua zi, in aceeasi statiune americana. A castigat Alexis Godbout. Cel supranumit “jambon”, 19 ani, produs al unei familii in care ambii parinti sunt monitori de schi a fost notat cu aproape 95 de puncte, din totalul maxim de 100. Rezultatul sau, venit in mansa secunda, a fost mai bun cu peste doua puncte fata de cel al localnicului Bobby Brown, liderul de la jumatatea intrecerii. Pe trei a venit Sammy Carlson, triplu medaliat la Jocurile Extreme de Iarna, in aceasta proba.
Urmatoarea etapa Dew Tour este programata peste o luna, intr-o statiune introdusa anul acesta in seria americana. Concursurile de la Killington, Vermont vor avea loc in penultimul weekend din ianuarie 2011 si vor fi transmise in direct la Eurosport 2.