SkirtBike Timisoara | editia 2012

0

Cand? 24 iunie 2012,
Unde? Timisoara, Platforma Timco.

In comunitatea timisoreana exista un numar considerabil de femei care au adoptat bicicleta ca mijloc de transport si au gasit in aceasta un mod de exprimare si chiar un stil de viata. Mersul pe bicicleta este benefic pentru sanatatea, supletea, veselia si libertatea femeilor si din acest motiv, Verde pentru Biciclete pregateste un eveniment destinat celebrarii feminitatii, SkirtBike Timisoara.

skirt bike timisoara

 

Avand exemplul organizatiei VeloBello, Verde pentru Biciclete organizeaza in orasul de pe Bega SkirtBike 2012 – o promenada pe strazile Timisoarei, o plimbare adresata doamnelor si domnisoarelor iubitoare de frumos, de miscare, de libertate si de bicicleta.

SkirtBike, initiat in anul 2010 de VeloBello in Bucuresti, este singurul eveniment biciclistic din Romania destinat cu precadere femeilor, la care doamnele si domnisoarele isi etaleaza feminitatea, exprimandu-se in stilul lor unic si cochet. La nivel national, SkirtBike s-a desfasurat in acest an in 26 mai 2012 la Bucuresti si Iasi, urmat de Arad in data de 3 iunie, iar in data de 24 iunie 2012 evenimentul va avea loc in Timisoara si Sibiu. SkirtBike se doreste a fi o manifestatie cu stil si buna-dispozitie.

Ora de intalnire : ora 10:00
Ora de plecare : ora 11:00

Locul intalnirii: Platforma Timco – Casa Verde pentru Biciclete

Traseul plimbarii pe biciclete este urmatorul: Calea Circumvalaiunii, Bd. Regele Ferdinand, Splaiul Tudor Vladimirescu, Bd. Vasile Parvan, Bd. Corneliu Coposu, Splaiul Nistrului, Str. Protopop Meletie Draghici, Str. Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului, Bd. Corneliu Coposu, Bd. Vasile Parvan, Splaiul Tudor Vladimirescu.

Scopul acestei initiative este de a incuraja femeile sa foloseasca bicicleta tot mai mult in viata de zi cu zi, in oras, la plimbare, spre servici, la shopping, imbinand miscarea cu manifestarea feminitatii.

Site oficial eveniment: pedaleaza.ro

Te gandesti la o bicicleta?
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ