Mai toate jocurile inocente ale copilariei isi au in ziua de astazi corespondentul intr-un sport extrem.
Daca “jucaria respectiva” este mare si exista riscul de a te accidenta si a-ti face multe vanatai si daca la mijloc mai avem de-a face cu un plus de adrenalina cu siguranta este vorba de un sport extrem.
Astazi topaitul pe un bat cu arc ce sfideaza gravitatia si iti da un surplus de adrenalina s-a transformat in acrobatii tip extreme pogo sau mai la moda flybar.
Prima varianta de “batul-zburator” aparut in 1918 sub numele de pogo stick. La acea vreme, tehnologia de constructie nu le permitea doritorilor de senzatii tari sa sara mai mult de 50 de cm, iar inventia a fost considerata o trasnaie si a fost uitata.
Dar nu pentru mult timp pentru ca la inceputul secolului 21 datorita unor entuziasti ai sporturilor extreme Bruce Middleton – inventator si fizician la prestigiosul Institut de Tehnologie din Massachusetts si Andy Macdonald – de opt ori campion mondial la World Cup Skateboard au refacut un design complet al pogo stick-uli.
Ei au inlocuit singurului arc metalic al batului zburator clasic cu un intreg sistem pneumatic de sbenzi de cauciuc, ascunse in fuselajul de carbon al batului modern.
Dupa cativa ani de cercetari, cei doi l-au pus pe piata pe Flybar, un device care incepand cu 2007 este intr-o crestere de popularitate continua in randul iubitorilor de sporturi extreme.
Flybar-ul modern pare destul de simplu la prima vedere avand carcasa ce ii acopera functionalitatile interne si ii da un “look futuristic”. Cea mai mare diferenta dintre cele doua “jucarii extreme” se refera la performanta: pe flybar poti atinge inaltimi spectaculare fata de cei cativa metrii pe care ii atingi cu pogo stick-ul.
Ca sa ne laudam putin cu fizica invatata la scoala putem spune ca in cazul pogo stick-urilor se profita de process-ul de conversie a energiei.
Atunci cand un “rider” topaie pe un flybar, greutatea lui precum si forta din picioare sunt stocate ca energie potentiala in materialul elastic al flybar-ului ori un arc ori o coarda elastica.
In momentul in care materialul elastic revine la forma initiala de dinainte de deformare toata energia stocata in el este transferata inapoi celui care topaie pentru a o folosi la sariturile urmatoare mult mai inalte.
Cum functioneaza?
Dpdv al functionalitatii la pogo-stick avem de-a face cu arcuri din otel in timp ce la flybar se folosesc corzile elastice in general benzi de cauciuc numite thrusters. Arcurile si benzile elastice se deosebesc in special prin faptul ca cele dintai pot fi comprimate si suprasolicitate incontinuu, in timp ce benzile elastice se pot doar suprasolicita (intinde incontinuu fara sa se comprime).
Atunci cand un doritor de senzatii tari topaie pe un pogo stick, greutatea lui si forta din picioare comprima un arc de otel. Pe masura ce arcul se comprima mai mult el inmagazineaza energie. In momentul in care rider-ul nu mai aplica forta din picioare arcul se destinde si-i genereaza avant care il ajuta sa sara mai sus.
Recorduri inregistrate pe flybar
Recordul mondial al sariturii cu Flybar este de 2 metri si 31 de cm si ii apartine lui Fred Grzybowski, care a reusit performanta folosindu-se de ultimul model Flybar 1200.
Recordul mondial pe lungime si durata lui este de 37,18 km in 12 h si 27 min.
Recordul la cele mai multe topaieli consecutive au fost 177.737, in 20h 20 min
In functie de model-ul de Flybar, inventia poate costa intre 200 si 450 de euro si poate fi gasita pe mai multe site-uri de pe internet.
