Mont Blanc | part 4. A doua zi de urcat – Le Grand Culoir si tot mai sus, 26 august 09

0

mont-blanc-tete-rousse-hutCand am facut ochi dimineata parea sa fie soare si frumos. Cortul fiind portocaliu era si normal sa raspandeasca in interior o culoare calda. De data asta asa si era.
Cu capul mare cat o banita m-am trezit si am inceput sa ma pregatesc de o noua zi. Colegii de cort (Gabi si Remus) primisera prognoza de jos pe telefon. Codruta a avut rolul de a o imita pe “Romica Jurca” pana la sfarsitul calatoriei. Desi de doua zile starea vremii era neprietenoasa parea sa se indrepte incepand din acea zi. Totusi erau anuntate dupa amiaza inca un val de ploi.

Afland toate astea am decis sa mai sedem o zi in acelasi loc. Dupa micul dejun am fost sa vizitam cabana. Pot zice ca era un punct de atractie pentu un mergator pe munte. Nimic din ce stiam in Romania nu se aplica aici. O constructie moderna si prietenoasa era agatata de un crampei de stanci la marginea unei prapastii.

Inauntru trebuia sa te descalti si sa pui niste gumari pe care ii luai de la intrare. Am profitat de acalmia din cabana si am savurat un moment de relaxare si o bere de 330ml bineinteles, la masa din colt. Masa era inconjurata de doua fereste generoase care dadeau deasupra prapastiei de care ziceam. Bineintels in vale se vedea un ghetar contorsionat plin de crevase. Eram pe partea insorita. Se instalase o lancezeala placuta de care ne bucuram fiecare in sinea lui. Cred ca ne ajutase si berea.

Am mai amusinat noi in jurul cabanei cateva minute si ne-am retras catre corturi. Gabi isi freca mainile gandindu-se la puiul de somn ce-l astepta. Cred ca trecuse de unu. Grupuri compacte se tot vedeau urcand inca de dimineata. Deja incepusera sa apara norisori pufosi spre panta de urcare.

mont-blanc-a-doua-zi-de-urcatIdeea de a merge sus in acea zi se contura pe masura ce discutam si ne uitam spre cer. Daca voiam sa urcam, acela era momentul cel mai bun sa o facem. Somnul de frumusete al lui Gabi urma sa mai astepte pana spre seara. Am hotarat impreuna sa strangem tot si sa plecam la urmatoarea tabara care se afla la 3817m. Il vedeam era chiar deasupra noastra, la fel ca si cabana Tete Rousse, agatat de o stanca, cu 650m mai sus de locul in care ne aflam.

Incercasem sa ma motivez cu tehnica pasilor marunti: nu ma gandeam la actiunea in sine ca si complexitate, ma concentam la ce urma imediat. Adica fiecare etapa care se arata la orizont devenea prioritara in acel moment. Nu ma gandeam la ce urma sa se intample peste una sau doua zile. Surprinzator fata de starea de cu o zi inainte cand ma ingrozisem vazand in ce consta etapa a 2-a de urcus, eu i-am impulsionat pe baieti sa plecam chiar atunci. Nu stiu de unde imi venise. Oricum tot trebuia sa trec pe acolo, macar sa o fac pe vreme frumoasa.

In fata noastra asa cum am zis se inalta un versant stancos brazdat de vai sau creste abia conturate pe verticala. Din loc in loc se mai zareau la departare si cascade sau firicele de apa provenita din ghetarul de sus.

Uiatandu-ma cu atentie am intrezarit traseul urmarind punctele colorate de pe stanci: erau cei care urcau sau coborau. Urma sa urcam pe o coama stancoasa verticala care ducea direct la cabana. In stanga si dreapta acestei coame se aflau vag conturate doua vaioage paralele pe care se scurgeau pietre din timp in timp.

mont-blanc-le-grand-culoirEste cel mai mare pericol in sezonul estival: caderile de pietre care pot fi de dimensiunea nisipului agrenat pana la blocuri de stanci imense. Despre Le Grand Culoir aveam informatii inca de acasa. Il vazusem in poze plin de zapada, cu o panta destul de accentuata.

In momentul in care l-am traversat era total lipsit de zapezi sau gheata. Parea mult mai accesibil decat tot ce vazusem eu in poze. De fapt acest Le Grand Culoir nu este altceva decat o cararuie lunga cam de 70m, care traverseaza in plan orizontal, valea din stanga traseului.
Problema nu e dificultatea de a-l traversa ci evitarea posibilelor pericole care veneau de sus. Aceasta zona se afla undeva chiar la inceputul traseului. Trecand de acest hop te puteai considerat ca si ajuns la destinatie. Usor de zis!

mont-blanc-le-grand-culoirDupa cum se poate vedea fie ca e sau nu zapada tot curg de sus pietre de diferite dimensiuni. ASA ni s-a intamplat si noua. Ne propusesem sa ne odihnim inainte de a trece. Nu am apucat ptr ca chiar inainte de a ne grupa, am auzit de sus un stigat: ROOOOCCCKSSSS.

Marius era primul, eu a doua iar in spate la mica distanta Remus. A fost un moment de panica; vedeam cum vin catre noi niste bolovani care angrenau si pietris. In acel moment fiecare a facut cum l-a dus instinctul. Nu aveam prea multe optiuni: trebuia sa ne retragem in urcare cat puteam catre stancile din stanga noastra.  Marius asa a facut.

Din cativa pasi a urcat si s-a lipit de stanci sarind din calea pericolului. Remus asemeni. Eu nu aveam accesul atat de usor, eram chiar langa un mare bloc de stanca; am incercat sa ma ascund in spatele lui. M-am agatat cu putere de niste prize. Oricum era inutil in cazul unui impact. Mainile n-ar mai fi reactionat si m-as fi dus cu totul la vale. Marius zicea ca eram destul de expusa.

mont-blanc-marius-urucuTotusi treiectoria bolovanilor putea fi  schimbata in orice moment datorita impactului cu solul in cadere. In plus se mai si spargeau in cadere si sareau mai multe bucati in directii total diferite. Cu alte cuvinte daca n-ai noroc… asta e. Eu pot zice ca am avut de data asta. Cica a trecut pe langa mine cam la doi metri una dintre bucati. Bafta porcului. Uitandu-ma in vale am vazut si o borseta cum se tot duce: era aparatul FOTO. Ii sarise lui Marius din cureaua rucsacului cand se ferise de bolovani.

Dupa ce ne-am potolit, toti cam albastri la fata, ne-am regrupat si am inceput sa traversam: eu m-am dus prima cred. Marius a luat-o la vale dupa borseta insa era greu de crezut ca o gaseste si chiar daca o gasea trebuia sa fie foarte atent la ce venea de sus si sa nu alunece pe pietre in vale unde era o bucata de ghetar cu crevase in partea superioara. Nu merita efortul.

Era de preferat sa continuam chiar si fara amintiri electronice. Altfel totul era in zadar. Orice accident ar fi presupus incheierea vancatei inainte de a fi inceput. Nu ne doream deloc asa ceva.  Oricum tinand cont ca eram toti intregi chiar nu mai conta. Ne bazam mult pe mana artistica a celor doi companioni. Intradevar fara ei am fi venit acasa doar cu un sac de povesti si o lista lunga de link-uri

mont-blanc-liliana-borsanDupa ce ne-am mai linistit am inceput urcusul. Parca aveam aripi la picioare. Nici nu am simtit cum am ajuns sus.

Pe langa noi o multime de grupuri-grupulete care mai de care mai echipati pana in dinti: casca si ham obligatoriu, bete si 1-2 pioleti eventual de gheata, de hamuri aveau agatate nenumarate carabine, gri-gri-uri, nuci de stanca, pitoane de gheata si…obligatoriu o coarda de 50-60 m pe rucsac. Nu prea intelegeam unde se duc toti oamenii astia si ce faceau acolo. Am aflat curand: la cabana de la 3800.

Cred ca erau multi dintre ei organizati de cate un ghid care ii deghizase pe fiecare intr-un expert alpinist. Unii cred ca chiar erau insa multi pareau dornici doar de aventura fara prea multa experienta. Ghizii fac din asta o meserie destul de banoasa. Mai ales vara cred ca afacerea e mai in floare datorita riscurilor mai reduse. Asa se explica faptul ca erau multi oameni superechipati, legati in coarda in grupuri de la 2 la 7-8 persoane care mergeau dupa posibilitate in sir indian. Toti catre aceeasi directie: Mont Blanc. Asta era sus pe ghetar. Dar sa revenim.

mont-blanc-cabana-gouterPe la ora 17 eram toti agatati de balustrada cabanei Gouter. Ne uitam de unde venisem si nu ne venea sa credem. Sus ne-a intampinat o mare de oameni la cabana: doar am zis ca toti cei multi acolo se duceau. Nu mai era loc in sala de mese. Daca voiai sa intri sa iti ei o apa de la ghiseu nu puteai sa intri decat incaltat; nu mai erau galosi de interior. Ne-am inghesuit si noi ptr o bere, pardon doua mai mici, in loc de “bine ati ajuns”. Ne-am regrupat si am luat-o la deal catre locul de campare.

Chiar de la cabana incepea ghetarul permanent. In spatele ei urcai pe o muchie de zapada pana ajungeai la un loc cat de cat plat. Intrucat odata cu noi au ajuns sus si norii prevestiti de dra Codruta, nu prea m-am lamurit eu unde am ajuns insa inclinam sa cred ca in Covasna. Ungurii pe care i-am abordat ptr un loc de cort ne-au raspuns culmea in romaneste. Chiar ne gandeam ca nu prea vazusem vorbitori de limba romana. Tare s-a mai bucurat Remus ca a dat de ai lui el fiind vorbitor de limba maghiara din Sfantu Gheorghe. Erau de luni sus si tot asteptau vremea buna sa vina. Spre norocul lor au facut varful a doua zi si tot atunci s-au si dat jos. Ziceau ca venisera direct din Austria unde facusera Grössglockner (3798m). Pareau pusi pe fapte mari. Bravo lor!

mont-blanc-ridicarea-cortuluiStiam lectia de jos : primul lucru facut este ridicarea cortului si amenajarea interiorului. Zis si facut! Ne-am asezat intr-un culcus de gheata care parea mai drept. Aici in sfarsit puteam zice ca era in elementul lui cortul portocaliu. Ancore de zapada si pioleti ptr corzile de fixare; ce mai… eram cu toate la locul lor.

Ne-am amenajat cum am putut mai bine si am inceput sa ne pregatim de traditionala cina. Dupa cum se poate observa numarul de mese zilnice era cam de doua: micul dejun si cina, ultima fiind de baza.

N-am apucat sa ma dumiresc unde ma aflu ca iar m-a pocnit starea de greata si durere de cap. Crezusem ca scap insa odata cu seara iarasi s-au instalat. Colac peste pupaza am constat care era marea problema a acelui loc de campare: nu exista WC si nici vreun obstacol dupa care sa te ascunzi. In seara aia am avut mare noroc cu ceata. Cu toate astea, asa in vazul lumii o dra(am dedus dupa pozitie si delicatetea momentului) ne-a aratat tot ce avea ea mai de pret. Lucrul asta ne-a cam intristat ptr ca realizam ca stam pe o mare de kakao in ciuda culorii.

Am avut bafta: cu o noapte inainte ninsese si pe o muchie apropiata parea sa nu fi fost intinata zapada inca. Acolo se afla sursa noastra de apa. Pai cam asa a fost: am dezghetat zapada pentru consum pentru ca aveam cu ceJ. Deasemeni aparatul de purificat apa a fost de real ajutor. Nu am fost in nici un fel afectati de diaree sau alte intamplari nefericite de acest gen. Venisem pregatiti ….cum altfel?

Am uitat sa spun ca pe langa ungurasii din Romania mai erau niscaiva cehi, polonezi, rusi si bineinteles “frantuji” desi astia din urma cred ca populau cabana in numar covarsitor. Nu era de ei sa care atata amar de drum si sa faca frigul pe ghetar. In total cam vreo 10 corturi.

Cu toata durerea de cap, ce s-a mai estompat cu timpul sau datorita bulinei roz, ne-am dus cu totii la culcare cu gandul la urmatoarea zi: se anuta soare deplin. Am dormit mai bine decat cu o seara inainte. Fusese noapte senina fara vant sau ploaie.

Te gandesti la o bicicleta?
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ